CROS

Alumni Club - un proiect început prea devreme

20.02.2010 Traian | CROS zi de zi | 2 comentarii

Astăzi a fost foarte frumos afară. A fost soare şi destul de cald. Ne-am întâlnit toată echipa Alumni Club, adică Deea, Cătălin, Monica, Denisa, Cătălina şi Vio şi am stat la o terasă din centrul vechi. Era singura terasă deschisa şi chiar dacă spre sfârşit am cam îngheţat, a fost foarte plăcut. A fost o dupa-amiază excelentă.

pause

Ne-am întâlnit să luăm o decizie în privinţa proiectului Alumni Club, la care am început să lucrăm împreună de prin octombrie. Cu toţii am fost de acord să îngheţăm proiectul pentru o perioadă. Vor trece mai mult de 6 luni înainte să îl putem reîncepe.

Ce s-a întâmplat:

Atunci când Deea şi Cătălin au venit să ne propună proiectul, le-am spus două lucruri:

  • că e foarte important pentru CROS să dezvolte proiecte în direcţia Alumni şi că ne dorim să investim mult în acest lucru;
  • că pentru CROS nu este momentul să înceapă un proiect în direcţia Alumni pentru că nu vom avea energie pentru el. Avem deja alte proiecte începute care au nevoie de consolidare;

Am hotărât totuşi să încercăm un experiment. Deea şi Cătălin vor forma o echipă iar noi, din CROS, vom contribui cu câtă energie ne mai rămâne – foarte uşor de anticipat că aproape deloc. E un model de lucru pe care ne doream să îl dezvoltăm în CROS şi din experiment urma să câştigăm şi experienţă în această privinţă. Eu şi Vio urma să facem parte din echipa de proiect.

Cătălin şi Deea s-au mişcat foarte repede şi în două săptămâni Monica, Cătălina şi Denisa făceau parte din echipă. Aveam foarte multe idei şi ne-am dat seama că poate şi trebuie să fie un proiect mare. Am hotărât că orice am face în acest proiect, e bine să începem cu un proiect pilot în care să implicăm în jur de 10 organizaţii. Aşa că am ales 10 organizaţii apropiate de noi dar destul de diverse şi le-am adresat o invitaţie la un workshop în care să discutăm despre rolul Alumnilor în organizaţii studenţeşti. Am invitat atât Alumni cât şi membri actuali ai organizaţiilor. Cu toţii au răspuns foarte încântaţi invitaţiei ceea ce ne face să credem că este o zonă cu mult potenţial. Workshopul a reuşit să ofere câteva răspunsuri dar a şi ridicat alte întrebări. Unul dintre răspunsuri a fost că un proiect în zona alumni este aşteptat, ar fi binevenit şi ar aduce valoare atât alumnilor cât şi organizaţiilor. Au apărut şi mai multe întrebări de tipul “cum facem să?”, “ce facem mai înâi?”.

În urma workshopului ne-a devenit clar că e un proiect cu bătaie lungă care are nevoie de multă energie angajată pe termen lung. După vacanţa de iarnă ne-am examinat cu atenţie resursele, motivaţiile şi nevoile. Pentru CROS în continuare nu este momentul să începem un proiect foarte mare fără să îi acordăm atenţia cuvenită. Deea, Cătălin, Monica, Denisa şi Cătălina se află în acel moment important de tranziţie de la viaţa de voluntar într-un ONGS către nivelul următor al carierei. Au decizii grele de luat şi diverse opţiuni de explorat şi un angajament pe termen lung n-ar fi potrivit în acest moment.

Astfel, am decis să îngheţăm proiectul Alumni Club o perioadă, până când noi la CROS vom fi consolidat proiectele deja începute şi membrii echipei îşi vor fi stabilizat traiectoria profesională. Cu toţii am simţit că e cea mai bună decizie în acest moment.

Ce am câştigat din acest experiment:

  • Ne-am cunoscut mai bine şi ne-am împrietenit cu Deea, Cătălin, Monica, Denisa şi Cătălina;
  • Am conturat ideea Alumni Club şi i-am testat viabilitatea;
  • Am învăţat câteva lecţii valoroase despre cum putem implica proaspeţi alumni ai organizaţiilor studenţeşti în activităţile CROS;
  • Am cunoscut câţiva Alumni foarte tari pe care nu îi cunoşteam.

A fost o experienţă frumoasă şi utilă şi debia aşteptăm să putem reporni într-un context potrivit proiectul Alumni Club.

Trimite mai departe:
  • Print
  • Facebook
  • Twitter
  • email
  • LinkedIn
  • PDF
  1. am studii medii,am certificat de absolvire
    meneger proiecte.Pot sa fac parte din echipa de proiecte?

  2. Studii medii.Detin certificat de absolvire manager de proiecte.Pot face parte din echipa de proiecte?

Lasă un comentariu

CROS Live

Ce poţi face tu

Copyright © 2009 CROS. Powered by Wordpress

Proiect 1000