CROS

Strategia pe 2010

17.02.2010 Traian | Blog, CROS zi de zi | nici un comentariu

4307014286_a0eb29757f

Viziunea CROS e ca o monedă cu doua feţe. Pe o parte sunt organizaţiile, iar pe cealaltă sunt oamenii de acolo. Ne-am propus ca mediul asociativ studenţesc să fie cea mai agilă, efervescentă şi inovativă componentă a sectorului non-profit. Dacă întoarcem moneda şi vorbim despre oamenii din organizaţii, ne-am propus să dezvoltăm pentru ei un model alternativ de educaţie superioară. Modelul porneşte de la experienţa lor din organizaţii, pe care o valorizează şi o îmbogăţeşte.

Viziunea e foarte ambiţioasă în raport cu resursele cu care pornim la drum. Avem nişte super-idei de proiecte pe care le ţinem „în sertar” de vreo 2 ani şi ne tot vin alte idei de proiecte, la fel de tari. Dar e uşor să ai idei şi mult mai greu să le faci să se întâmple. Ceea ce ne putem imagina este mai mult decât ceea ce suntem  capabili să începem să implementăm. Şi nu ne plac deloc oamenii sau organizaţiile care compromit idei bune, implementându-le prost.

La fiecare şase luni avem o întâlnire strategică la care punem toate ideile de proiecte pe masă şi ne evaluăm resursele şi oportunităţile din jurul nostru. Ne gândim la trend-uri, la posibili parteneri, la oameni cu care am putea lucra, la finanţări, la ce competenţe avem şi la cele care ne lipsesc şi la multe altele. Întrebarea este „În ce şi cum să ne investim energia, timpul şi celelalte resurse pentru a creşte cât mai repede, dar sănătos?”

În ianuarie, anul acesta, imediat ce ne-am întors din vacanţă am avut această discuţie. Ne-am închis în sediu pentru 2 zile să răspundem la această întrebare şi iată care e răspunsul pentru următorul an.

2010 va fi un an de consolidare. Vom merge pe principiul „less is more” şi vom face mai puţine lucruri decât aveam de gând iniţial, dar le vom face mai bine.

A fost greu să luam decizia aceasta. Anul acesta era planificat să iniţiem a 3-a comunitate de practici dedicată managementului şi leadershipului în organizaţii studenţeşti. Am decis că nu o vom iniţia în acest an. Am redus şi numărul de traininguri pe care aveam de gând să le ţinem la jumătate şi am decis să amânăm un proiect pe care îl începusem şi care avea mult potenţial.

În ce vom investi anul acesta:

În primul rând în comunităţile de practici HRemotion şi New Media School. Aici prinde contur modelul nostru alternativ de educaţie superioară. Avem foarte mult de construit şi de inovat până când lucrurile vor funcţiona cu adevărat aşa cum visăm. Vrem să facem o artă din a facilita schimbul de experienţă şi să fim foarte buni la toate micile detalii practice care fac diferenţa, să concepem un proces de analiză de nevoi şi să oferim trainiguri bine ţintite pe nevoile organizaţiilor şi ale oamenilor, să punem pe picioare sistemul de mentorat şi coaching, să creştem rata de adopţie a instrumentelor online şi interconectarea între membri, să întărim relaţia cu organizaţiile membre, să aducem mai mult conţinut şi inspiraţie în comunităţi şi să învăţăm cum să facem pentru ca membrii comunităţii să aibă ocazia să lege prietenii şi relaţii profesionale. Ne mai dorim să organizăm o şcoală de vară comună pentru membrii ambelor comunităţi în care se va face schimbul de generaţii. În bucătăria comunităţilor de practici ne-am propus să investim mai mult în dezvoltarea echipelor de proiect şi a fiecărui membru al echipei, să asigurăm resurse pentru toate activităţile, să investim în relaţiile de parteneriat cu alte organizaţii şi persoane şi să reuşim să comunicăm constant despre ceea ce facem.

În al doilea rând vom investi în traininguri. Vor fi mai puţine, dar vom mări echipa de traineri şi vom concepe un sistem transparent prin care organizaţiile pot beneficia de traininguri din partea CROS. Vom concepe trainingurile împreună în echipa de traineri CROS special pentru organizaţii studenţeşti şi vom crea mai multe materiale suport. La fiecare training vom investi mai mult în partea de analiză de nevoi şi în transferul lucrurilor învăţate în organizaţii.

În al treilea rând vom investi în baza de date cu organizaţii studenţeşti şi proiectele lor. Avem nevoie de această bază de date în tot ceea ce facem şi este un pas critic în înţelegerea mai profundă şi în promovarea organizaţiilor studenţeşti. Vom concepe criterii şi categorii, vom gandi un sistem care poate fi uşor ţinut la zi cu participarea organizaţiilor şi avem în plan un sistem de vizualizare impresionant. Şi evident, vom completa baza de date.

Acestea sunt planurile noastre pe 2010.  Va trebui să fim mai buni pentru a le duce la capăt. Va fi un an de consolidare în care vom construi o fundaţie solidă pentru tot ce va urma. De abia aşteptăm!

Feedbackul tău este foarte important. Cum ţi se pare strategia noastră? Ce aştepţi de la CROS în 2010? Cum se potrivesc planurile noastre cu ceea ce tu sau organizaţia ta v-aţi propus?

Lasă un comentariu

CROS Live

Copyright © 2009 CROS. Powered by Wordpress

Proiect 1000