Unul dintre articolele principale din nr. 34 al revistei Forbes este despre organizaţii studenţeşti şi revoluţia în educaţie. Puteţi citi o variantă sintetică aici dar vă recomandăm varianta integrală din revistă. Cîteva citate:
Studenţii şi-au luat soarta în propriile mâini şi s-au transformat, poate involuntar, în principalul motor al reformei din educaţie. Cum activităţile extracuriculare ale studenţilor îmbunătăţesc un sistem educaţional expirat şi, mai departe, schimbă mediul privat şi societatea.
Studenţii au pornit chiar ei, poate ca un gest inconştient, revoluţia adevărată din învăţământul românesc – educaţia nonformală. Prin activităţile lor extracurriculare, cele mai multe de voluntariat în asociaţii şi organizaţii studenţeşti (ONGS-uri) sau în diverse ONG-uri, studenţii încep să bifeze chiar ei principalele obiective ale sistemului educaţional.
Accesul lor la educaţia nonformală, cu tot ce presupune ea – scriere de proiecte, vorbire în public, organizare de evenimente, time management s.a. -, le deschide larg poarta către un mediu privat tot mai selectiv.
Şi caseta despre CROS:
Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti proiectează o posibilă imagine a educaţiei din viitor; o alternativă nu doar la sistemul public de învăţământ, ci o alternativă la educaţia aşa cum o cunoaştem astăzi în lume, nu doar în România.
Pe scurt, CROS vrea să nască o universitate alternativă la actualul sistem. Una fără profesori (ci cu traineri şi mentori) şi fără note (ci cu participări la proiecte). Iar acesta este un plan deja aflat în derulare, cu sarcini (naşterea şi susţinrerea unor comunităţi de practică în diverse domenii), cu etape (în trei ani şi-au propus să aibă primul “absolvent” pregătit numai în sistemul lor, fară a fi înscris într-o facultate clasică) şi cu obiective clare (“în 10 ani vor să convingă tinerii să treacă de la “a învăţa lucruri” la “a învăţa să fie”).
Şi chiar dacă unii din marii vizionari din educaţie, cum este Sir Ken Robinson, vorbşte şi promovează ideologii asemanătoare în medii mai creative şi mai deschise la minte decât al nostru, educaţia custom made, aşa cum o imaginează CROS, are mai multe şanse să crească în România – unde, chiar dacă există bariere mentale, sistemul universitar şi-a pierdut orice recunoaştere iar notele şi mediile nu mai contează absolut deloc -, decât în sistemle educaţionale unde diplomele (mai ales cele eliberate de marile universităţi din lume) încă certifică valoarea absolvenţilor.
