La fiecare şase luni avem o întâlnire strategică la care punem toate ideile de proiecte pe masă şi evaluăm resursele şi oportunităţile din jurul nostru. Ne gândim la trend-uri, la posibili parteneri, la oameni cu care am putea lucra, la finanţări, la ce competenţe avem şi la cele care ne lipsesc. Apoi hotărâm ce avem de facut.
Procesul
În această vară am avut de fapt 2 întâlniri strategice. Prima a fost a echipelor HRemotion şi New Media School şi a doua a echipei de conducere CROS. Fiecare echipă din CROS este complet autonomă în toate deciziile de la obiective şi buget până la componenţa echipei. Toate echipele sunt egale între ele şi boardul CROS este doar o altă echipa al cărui rol este de a facilita dezvoltarea unei viziuni comune şi colaborarea şi de a asigura funcţiile suport. În acest moment avem 5 echipe clar conturate:
- Boardul CROS;
- HRemotion;
- New Media School;
- Echipa de traineri;
- Echipa Despre ONGS;
… şi alte câteva emergente: echipa de comunicare şi fundraising, echipa CROS Camp, echipa “Learning Center”, echipa EduTV, echipa de design grafic sau echipa dedicată învăţarii organizaţionale.
În acest spirit, strategia CROS a fost construita de jos în sus, plecând de la strategiile echipelor HRemotion şi New Media School.
Pentru că inima viziunii CROS este dezvoltarea unui model alternativ de educaţie superioară, discuţiile s-au centrat în jurul modelului. La întâlnirea comună a echipelor HRemotion şi New Media School am lucrat după următoarea structură:
- evaluarea anului 2009-2010 (fiecare echipă);
- dezvoltarea modelului alternativ de educaţie (împreună);
- dezvoltarea strategiei pentru transpunerea lui în practică în 2010-2011;
La întâlnirea boardului procesul a fost următorul:
- fiecare şi-a spus aşteptările şi pe baza lor am făcut programul;
- am analizat stadiul actual pentru toate proiectele;
- am imaginat într-un viitor de 1, 3 şi 5 ani dezvoltarea CROS;
- am discutat despre cum îşi vede fiecare membru al echipei dezvoltarea în urmatorii 1,3 şi 5 ani;
- Vio ne-a prezentat studiul pe care l-a făcut despre capacitatea de învăţare a CROS şi l-am discutat;
- am discutat despre actuale şi viitoare parteneriate strategice;
Rezultatele
În anul universitar următor vom dezvolta următoarele 8 proiecte:
- HRemotion
- New Media School
- CROS Camp
- Media Lab
- Analiza mediului asociativ studenţesc
- Sistemul de training Pentru ONGS
- EduTV
- Learning Center
Focusul principal va fi pe primele 4 proiecte care împreună conturează modelul alternativ de educaţie superioară. Evoluţia conceptului este principalul rezultat al întâlnirilor strategice şi transpunerea lui în practică este obiectivul critic al anului următor. În curând vom publica varianta evoluată a modelului cu detalii despre strategia de dezvoltare.
Sistemul de training pentru ONGS şi analiza mediului asociativ studenţesc vor fi punctele de plecare în a lucra direct cu cât mai multe dintre cele peste 250 de organizaţii studenţeşti din România. Pentru EduTV sperăm ca până la sfârşitul anului să se transforme într-un proiect al comunităţii de educaţie din România. Obiectivul nostru în acest an va fi să atragem alte 20 de organizaţii din educaţie care să dezvolte împreună cu noi EduTV. Learning Center va fi un spaţiu al viitorului în afara oraşelor, în mijlocul ţării şi aproape de munţi. Acest spaţiu va fi destinat proiectelor CROS şi ale organizaţiilor studenţeşti partenere.
În privinţa funcţiilor suport, priorităţile sunt:
- fundraisingul, parteneriatele şi comunicarea;
- dezvoltarea capacităţii de învăţare a CROS;
- dezvoltarea echipelor.
Ne aşteaptă un an dificil, care ne va pune din nou la încercare capacitatea de a învăţa şi a ne dezvolta ca organizaţie şi pe fiecare dintre cei 17 membri CROS. Dar avem “learning muscles” bine formaţi şi privim cu multa încredere şi optimism anul care urmează :-)
Cum va fi anul universitar următor pentru tine? Cum ţi se pare strategia CROS?












