George se declară un Solution Navigator pentru că îşi imaginează intervenţiile la care ia parte ca pe călătorii autentice înspre ce descoperă clienţii lui despre ei, lume, viaţă, iar faptul că este martor la transformările liderilor sau ale organizaţiilor acestora este doar un privilegiu pe care l-a primit cu multă bucurie şi îl poartă în viaţă ca pe o menire. E propria sa călătorie.
“Omul cât trăieşte, invata”. Chiar aşa?
Este o vorbă care ne spune că “învăţarea ” nu se încheie odată cu finalizarea studiilor formale. Toată lumea pare să fie de acord cu această afirmaţie; a ajuns chiar una din sintagmele care par să-şi piardă conţinutul şi doar “sa dea bine”, fie că e vorba de şcoală, job, sau o simplă suetă.
În formă autentică, are în spate credinţe care ne fac să ne dezvoltăm, să învăţăm cu adevărat şi la 5 şi la 17 şi la 22 şi la 70 de ani. Cum îmi pot da seama când sunt într-adevăr orientat spre dezvoltare?
Este o distincţie simplă pe care o propune Carol Dweck, psiholog, în cartea “Mindset: The new psychology of success” (Random House, New York, 2003):
* atunci când te străduieşti să pari capabil(ă) orice ai face, când depui efortul să “dai bine”, te foloseşti de aşa numitul set mental fix
* atunci când te străduieşti să înveţi şi să-ţi îmbunătăţeşti cât mai mult competenţele, te foloseşti de aşa numitul set mental de creştere, dezvoltare.
Acum mai bine de trei ani, am început să mă antrenez în Elveţia pentru a practica abordarea Solution Focused în coachingul individual şi de echipă. Ceea ce am observat în practica acestor ani este că persoana care îşi doreşte să facă coaching în mod autentic, cea care arată mai multe seturi mentale de creştere, se întreabă ce ar putea face la propria persoană pentru a face faţă provocărilor mediului sau obiectivelor pe care şi le-a propus. Persoana care îşi doreşte să facă coaching dar doreşte să-i schimbe doar pe ceilalţi, arată mai multe seturi mentale fixe şi are nevoie de o călătorie mai lungă până să ajungă la un mare adevăr: “ca să poţi schimba lumea, schimbă ceva la tine mai intai” (e o parafrază a vestitului citat: “fii schimbarea pe care o doreşti în lume”- M. Ghandi).
Mai mult, când se gândesc la provocări, persoanele care utilizează preponderent seturi fixe poartă conversaţia în termeni de evitare a eşecului, de teamă să nu pară că sunt netalentaţi sau incompetenţi. În acelaşi timp, cei care se folosesc mai mult de seturi mentale de creştere ştiu că orice provocare e o învăţare şi că eşecul nu este să pici sau să greşeşti, ci să nu te mai ridici de unde ai picat.
Aceste exemple sunt corelate mult cu percepţia asupra succesului altora: acesta poate fi văzut că o ameninţare pentru că poate diminua prestanţa, alţii demonstrând talente mai mari. Asta se întâmplă atunci când foloseşti mai mult seturile fixe. Sau poate fi o sursă bună de a învăţa cum să obţii succesul pentru tine, o sursă de inspiraţie dacă te foloseşti mai mult de seturi de creştere.
Dacă ajungem să ne identificăm “fixismele” şi conştientizăm faptul că ele sunt limitative pentru noi, nu pentru ceilalţi, avem o mare şansă: seturile mentale fixe pot fi educate. Încercaţi şi voi următoarele, nu pentru că aţi avea neapărat nevoie, ci pentru că poate fi o experienţă interesantă, o curiozitate:
* menţionaţi 3 motive pentru care e important ca oamenii să conştientizeze faptul că îşi pot dezvolta capabilităţile tot timpul
* identificaţi cel puţin o situaţie în care aţi reuşit să aveţi succes deşi nu aţi fost suficienţi de buni de la început
* gândiţi-vă la o situaţie în care o altă persoană v-a uimit pentru că a învăţat ceva ce voi nu credeaţi că va fi în stare să facă.
În final, vreau să vă împărtăşesc o experienţă din iunie 2009, din Japonia; eram la conferinţa J-SOL la care s-au prezentat multe reuşite locale ale abordării Solution Focused în organizaţii (consultanţă, team coaching) şi la nivel individual (coaching pentru manageri, absolvenţi de facultate, etc.). Au fost atâtea idei şi experienţe încât nu ştiam cum să-mi împart timpul să învăţ de la acei oameni. Ce m-a frapat însă, a fost atenţia, curiozitatea, ascultarea autentică de care m-am bucurat când am povestit propriul studiu de caz. Aveam senzaţia că acei oameni sunt ca nişte bureţi care absorb cu putere, dar şi cu gentileţe, orice poate să însemne o fărâmă de cunoaştere, de răspunsuri, de întrebări ajtuatoare. A fost o experienţă nemaipomenită, mai ales că aveam cea mai mică expertiză dintre cei prezenţi: în Japonia am trăit cu adevărat o experienţă de set mental de creştere şi am câştigat mult la capitolul respect pentru ceilalţi şi respect pentru mine.
Plecăciuni şi mult succes în tot ce faceţi!
