CROS

Learning Day - mentorat şi coaching pentru supereroi

20.11.2012 Ana Secrieru | Blog | nici un comentariu
Când eram mică mi-era clar că pot muta lucrurile doar cu mintea. Văzusem într-un film care se tot redifuza la televizor şi mă uitam mereu, ca să iau exemplu. Trebuia să întind mâna într-un anumit fel, să ţin ochii întredeschişi şi să fiu tare concentrată. Azi nu mai cred că pot face acest lucru, cred în schimb că am deja alte superputeri şi că voi mai dezvolta câteva. Şi deşi nu am reuşit să mut lucruri cu mintea, cred în cotinuare că a lua exemplu de la ceilalţi e o metodă bună de a căpăta superputeri.V-am povestit asta pentru că pe 10 noiembrie, la Learning Day, urma să lansăm programele de coaching şi mentorat din CROS. Cu câteva zile înainte, stăteam la masă cu Horaţiu şi Miruna şi ne gândeam ce concept ar reprezenta mai bine o asemenea zi. Aveam multe gânduri, dar toate se legau de o singură idee: mentorii şi coachii sunt alături de tine să fii o variantă din ce în ce mai bună a ta, să devii din eroul care deja eşti un supererou, iar puterile tale să devină superputeri. Aşa că “Find your superpowers” a părut cea mai potrivită denumire, că doar toată ziua era despre a-ţi descoperi superputerile alături de mentori şi coachi. Vorba lui Horaţiu, până şi Luke Skywalker a avut nevoie de un Yoda, iar noi nu suntem mai prejos de Luke. :)

Aşa că sâmbătă dimineaţă am împodobit casa cu imagini cu supereroi, cu citate despre superputeri, am pus peste tot emblema lui Superman şi am aşteptat supereroii noştri. Prima parte a zilei a fost dedicată cunoaşterii coachilor, prin 4 runde de paneluri. Pentru unii a fost clar din prima cine e “sidekick-ul” potrivit, alţii au aşteptat să se gândească la rece. Pentru cei cărora coaching-ul nu le-a făcut cu ochiul, Amatis, supererou al comunităţii, a ţinut un atelier despre muzică.

A doua parte a zilei a fost dedicată mentorilor. Ca să intre în atmosfera zilei, i-am provocat să îşi creeze badge-uri cu culori, cu superputeri, cu imagini cu supereroi. Holul de la parter era plin de oameni de seamă care îşi lipeau pe cartoane colorate poze cu Batman, Superman sau Catwoman. În timp ce mentorii discutau despre responsabilităţile lor cu Traian şi Roxana Mocanu, “ucenicii” îşi proiectau visele, pentru ca apoi să se unească cele două grupuri şi să se cunoască reciproc. În paralel, un alt supererou al comunităţii, Cosmin, ne-a provocat la o discuţie despre temeri şi curaj, în ton cu tema zilei.

Şi ca ziua să se termine în stil mare, la întâlnirea The Game, Game Masterii nu numai că au transmis superenergie, dar au făcut cadou căpitanilor caselor nişte pelerine…de supercăpitani.

Nu ştiu dacă într-o singură zi am reuşit să ne descoperim superputerile, dar cu siguranţă a fost un început bun pentru conştientizarea potenţialului nostru de supereroi. Şi întorcându-mă la povestea mea de la început, nici mentoratul, nici coaching-ul nu ne vor ajuta să mişcăm lucrurile cu mintea, dar cu siguranţă ne vor ajuta să facem alte lucruri şi mai măreţe cu mintea. :)

Lasă un comentariu

CROS Live

Ce poţi face tu

Copyright © 2009 CROS. Powered by Wordpress

Proiect 1000