<a href="http://construieste.cros.ro" target="_blank"> <img src="http://construieste.cros.ro/img/CROS_construieste.png" width="150px"> </a> 

 
Mulţumim Leonard Dobre pentru această versiune:

 <a href="http://construieste.cros.ro" target="_blank"> <img src="http://construieste.cros.ro/img/crosn.png" width="150px"> </a> 

<a href="http://construieste.cros.ro" target="_blank"><img src="http://construieste.cros.ro/img/CROS_construieste%20720x100.png" width="500px"></a>

Sau, poţi afişa susţinerea ta pe Facebook sau pe twitter.

Dacă ai pus un banner sau twibon, te rugăm să ne spui şi nouă într-un comentariu mai jos ca să ne faci o bucurie şi să avem ocazia să-ţi mulţumim.

Dacă nu îţi e puţin frică, înseamnă că nu mergi destul de repede.

Prietenul nostru Marian Staş ne spunea că uneori trebuie să sari în gol şi laşi aripile să îţi crească pe parcurs. Am început un nou an universitar, suntem deja în aer şi lucrăm la aripi :)

Pentru CROS, un an universitar se încheie în august prin CROS Camp şi unul nou începe în septembrie cu primele întâlniri din HRemotion şi New Media School. Înainte de a începe anul avem întâlnirea strategică şi apoi mergem în vacanţă. Acum că ne-am întors din vacanţă, suntem gata să anunţăm veştile bune de la întâlnirea strategică şi să deschidem un nou an.

Dacă 2010-2011 a fost un an de consolidare, 2011-2012 va fi unul de creştere.

Prima veste bună: ne-am găsit căsuţa pe care o căutam şi de săptămâna viitoare ne mutăm acolo cu trafaleţi şi găleţi de vopsea. E o vilă cu vreo 10 camere, la 2 minute de Piaţa Romană, cu o curte foarte mare.  Vom avea acolo o mică cafenea cu circuit închis, săli de training şi locuri de întâlniri 1-1, un Media Lab cu totul special, spaţiu pentru incubatorul de afaceri şi alte câteva lucruri pe care le veţi descoperi când treceţi pe la noi.

A doua veste este că anul acesta se va dubla (cel puţin) capacitatea echipei CROS care va avea 8 oameni full-time (anul trecut am fost 4), o creştere importantă a orelor de voluntariat şi o contribuţie de peste 2000 de ore de voluntariat din partea celor 116 membri ai comunităţilor  HRemotion şi New Media School. Într-un fel (care ne şi entuziasmează şi ne şi provoacă foarte mult) am putea spune că am crescut de la o echipa de 18 oameni la una de 130 :)

A treia veste este că anul acesta – în mai, vom lansa a treia comunitate. Tema comunităţii se plasează undeva la intersecţia dintre managementului proiectelor, managementului organizaţiilor, leadership şi antreprenoriat.

… iar a patra veste este că până în septembrie 2012 vom prezenta public universitatea alternativă care îşi va deschide porţile şi pentru studenţi din afara organizaţiilor studenţeşti în toamna anului 2013. Pe parcursul anului care vine îi vom crea identitatea şi vom lua toate deciziile mari sau mici legate de “arhitectura” universităţii în aşa fel încât în septembrie-octombrie să o putem prezenta public.

Pe scurt, aşa arată anul viitor pentru noi.

Suntem destul de buni pentru asta? Probabil că nu, dar e la fel de probabil că vom deveni pe parcurs. Chiar şi când ne vom depăşi limitele şi vom învăţa să fim eficienţi în 30 + 100, succesul nu va ţine doar de noi. În saltul acesta ne-am bazat foarte mult şi pe susţinerea oamenilor din jurul nostru.

Am primit până acum, de la voi, prietenii şi partenerii noştri, destul de multă bunăvoinţă şi entuziasm faţă de ceea ce facem. Când ne-am făcut un plan mai ambiţios decât putem duce noi singuri am sperat că ne veţi încuraja în continuare, că veţi vorbi altora despre ce facem, că ne veţi da sfaturi, că ne veţi face legături cu alţi oameni care ne pot ajuta, că veţi fi în continuare voluntari, că ne veţi susţine financiar prin “2%” sau venind la noi la un ceai  sau că ne veţi suţine oricum altfel vă e la îndemână.

Poate vă întrebaţi de ce ne angajam la mai multe decât putem duce singuri. Sunt mai multe motive dar cel decisiv este că o universitate – credem noi – nu merită să existe dacă nu este un efort şi o expresie a unei comunităţi. Încă o universitate izolată nu va face diferenţa. În doi ani ne dorim să existe măcar 1000 de oameni care să poată spune că au participat la fondarea primei universităţi alternative din România. Următorii doi ani ne vor arăta dacă ceea ce am început noi poate deveni un efort mai larg al unei comunităţi. Este vorba de comunitatea oamenilor care, ca şi noi, vor să îşi crească copiii într-o Românie mai frumoasă şi mai prosperă  şi cred că transformarea profundă a educaţiei este cel mai bun drum către acest viitor.

Feedbackul vostru înseamnă foarte mult pentru noi aşa că dacă planurile noastre pentru anul viitor v-au trezit vreun gând sau vreun sentiment pe care ni-l puteţi transmite, vă rugăm să ne lăsaţi un comentariu mai jos sau să ne scrieţi la cros@cros.ro. Mulţumim :)

Adăugăm celor scrise de Cristi şi felicitările noastre pentru echipa de proiect a TTT!

Cristi:

Am fost tare bucuros când am aflat că pot scrie un articol despre experienţa minunată de la TTT AIESEC. Probabil vă întrebaţi de ce scriu tocmai pe siteul CROS acest lucru. Uite de ce: CROS a facilitat ca eu să am această experienţă, prin intermediul grupului HRemotion am ajuns aici, pentru că aşa am cunoscut-o pe Bianca. Şi eu iubesc tare mult pionii ăştia importanţi din viaţă, pe care uneori îi ignorăm sau nu le acordăm atenţia cuvenită. Sunt tare recunoscător că am avut această experienţă la care CROS a avut o contribuţie semnificativă. Fără ei, n-aş fi ajuns să cunosc un alt grup de oameni frumoşi.

Am ajuns joi dimineaţă în mijlocul unor oameni necunoscuţi şi plini de energie. Un lucru comun ne unea: voiam să învăţam să fim traineri buni. Un alt lucru comun era faptul că suntem voluntari într-un ONG. N-am să detaliez ceea ce s-a întâmplat în cele 4 zile, pentru a vă oferi curiozitatea şi vouă, de a participă la următorul TTT AIESEC.

• Lucruri foarte relevante pe care le-am învăţat:
• Trainerul nu este profesor.
• Facilitarea te conduce la învăţare, nu prezentarea.
• Nu cred în training, ci într-un proces de învăţare care poate conţine training.
• Gândim în obiective de învăţare.
• Trainingul este un proces, nu un eveniment.

Am învăţat de la A la Z cum se construieşte un training, o experienţă de învăţare, cum se evaluează şi când începe evaluarea, care e atitudinea pe care o avem în momentul în care livrăm un training şi multe alte T & T.

Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat şi probabil informaţiile primite acolo le voi digera pe parcurs. Vreau să vorbesc despre atmosfera creată de omuleţii ăştia. Pe tot parcursul evenimentului a existat un om fain, Robert, care a avut rolul de a ne menţine energia la un nivel ridicat. E unul dintre cei mai energici oameni pe care-i cunosc: de dimineaţă până seară cu roll calluri care mai de care.

Oamenii din AIESEC sunt mai prietenoşi decât credeam şi, odată ajuns acolo, începi să guşti mult din cultura lor organizaţională, începi să vezi stilul lor de viaţă şi chiar să apuci să trăieşti bucăţi din el. Oameni bucuroşi şi plini de viaţă. Asta mi-a lăsat AIESEC în minte.

Mulţumesc AIESEC Bucurresti şi CROS pentru toate lucrurile pe care le faceţi!

La întâlnirea de evaluare a proiectului, observam şi împărtăşeam modul în care experienţa mea de pe parcursul a trei luni s-a oglindit în cea a omului deschis şi cald, puternic şi profund, cu care am lucrat.

Mă întreb cum alegem să folosim oglinzile disponibile din jurul nostru, care există din abundenţă, în oamenii cu care venim în contact? Pentru că aşa cum spune un mentor drag, suntem ceea ce ne dăm seama că suntem şi mult mai mult decât atât.

Cât de simplu ar fi să ne dăm voie să ne vedem aşa cum suntem, plini de toate resursele de care avem nevoie şi capabili să ne creăm în felul ăsta orice simţim şi vrem pentru noi şi prin noi către ceilalţi? Toate ne sunt la îndemână, doar la un pas €˜apropiere de cutiuţa noastră cunoscută şi poate incomodă, dar preferata unei zone mai atrăgătoare şi în acelaşi timp înfricoşătoare prin noutatea şi neaşteptatul ei.

Oare merită experimentat? Cum are să ne fie?

În aceeaşi carte despre care vorbeam la început, am întâlnit un citat al Marthei Graham, considerată una dintre promotoarele dansului modern. Ea a predat, a coregrafiat şi a dansat până la vârsta de 90 ani, condusă poate de o atitudine către viaţă, descrisă de ea astfel:

‘Exista o vitalitate, o forţă a vieţii, care este transpusă prin tine în acţiune, şi pentru că există doar unul ca tine în toate timpurile, acesta exprimare este unică. Dacă o blochezi, nu va exista prin niciun alt mediu şi se va pierde. Lumea nu va beneficia de ea. Nu ţine de tine să stabileşti cât de bună, eficientă este; nici să o compari cu alte manifestări. Treaba ta este să-ţi ţii canalul deschis.’

Făcând acum un exerciţiu de prezenţă, mă întreb dacă fiind alături de fiinţele cu care am privilegiul să lucrez e darul pe care l-am primit şi îl manifest prin mine mai departe.

Iar răspunsul meu este: da, mă întreb.

Coachee-ul: “Multe: Am nevoie de mai mulţi bani. Aş vrea mai multă recunoaştere la locul de muncă şi mai multă înţelegere din partea familiei. Vreau mai multă iubire în relaţia mea de cuplu. Aş vrea să-mi fac mulţi prieteni. Să mă distrez mai bine, să cunosc mai des oameni. Să am mai multă energie în unele zile. Să învăţ ceva în plus, care să mă facă să am mai multă încredere în mine şi să îmi crească valoarea pe piaţa muncii. Vreau să înţeleg mai bine latura mea spirituală”

Dintre cele de mai sus, unele te motivează mai mult, altele poate ţi se par mai urgente. Dar toate vin din tine, toate sunt importante, toate îţi solicită atenţia şi îţi cer partea lor din cele 24 de ore ale unei zile, 7 zile pe săptămână. Timp care, de obicei, simţi că nu îţi ajunge astfel încât să faci tot ceea ce îţi doreşti. Iar atenţia îţi este solicitată încontinuu, din toate părţile.

La o privire mai atentă, unele dintre dorinţele de mai sus nu sunt chiar precis formulate: poate îţi doreşti numai unul sau doi prieteni, dar pe care să îî simţi foarte aproape, mai degrabă decât să ai mai mulţi prieteni. Sau vrei ambele: să dezvolţi şi un cerc mai extins de cunoştinţe, şi să-ţi faci unul sau doi prieteni noi care să îţi devină foarte apropiaţi.

Sau, la o nouă privire, unele dorinţe nu sunt neapărat ale tale. Mai degrabă, în mediul în care ai crescut ai învăţat că e bine sau că trebuie să ai şi să faci toate aceste lucruri.

Şi poate nu ai nevoie acum să înveţi neapărat ceva cerut pe piaţa muncii, ci o activitate în care, atunci când o faci, timpul să treacă pe nesimţite. Dar oare nu ai putea să le combini? O activitate care să aibă şi valoare ”socială” şi să te şi umple de bucurie?

Gânduri, decizii, reflecţii.

Coachingul te ajută:

• să îţi devină mai clar ceea ce vrei să realizezi în fiecare dintre ariile vieţii tale,
• să îţi stabileşti obiective SMART pentru fiecare arie şi ordinea de prioritate dintre ele,
• să acţionezi motivat şi consecvent pentru atingerea tuturor obiectivelor.

Întrebând-o, la un an dupa finalizarea sesiunilor de life coaching, cum ar descrie coachingul cuiva care nu ştie despre ce este vorba, una dintre clientele mele spunea: “Life coachingul constă în întrebări care te ajută… să ridici toate aspectele vieţii tale în aer, unde să le laşi să plutească o vreme… după care să le iei pe rând pe fiecare şi să le aşezi acolo unde le este locul cel mai potrivit şi de unde poţi lucra cel mai bine cu ele. “

Din perspectiva mea, coachingul este în primul rând holistic. Deşi uneori este mult mai productiv ca sesiunile de coaching să fie axate pe una sau două arii ale vieţii coachee-ului, în coaching nu uităm, nici un moment, întregul.

Întregul unic şi complex pe care îl constituim fiecare dintre noi, oamenii.

Iar coachingul, prin natura sa, recunoaşte şi lucrează pornind de la această complexitate şi unicitate.

Happy holistic coaching!
Dana Costea, Life & Business Coach

Este o vorbă care ne spune că  “învăţarea ” nu se încheie odată cu finalizarea studiilor formale. Toată lumea pare să fie de acord cu această afirmaţie; a ajuns chiar una din sintagmele care par să-şi piardă conţinutul şi doar “sa dea bine”, fie că e vorba de şcoală, job, sau o simplă suetă.

În formă autentică, are în spate credinţe care ne fac să ne dezvoltăm, să învăţăm cu adevărat şi la 5 şi la 17 şi la 22 şi la 70 de ani. Cum îmi pot da seama când sunt într-adevăr orientat spre dezvoltare?

Este o distincţie simplă pe care o propune Carol Dweck, psiholog, în cartea “Mindset: The new psychology of success” (Random House,  New York, 2003):

* atunci când te străduieşti să pari capabil(ă) orice ai face, când depui efortul să “dai bine”, te foloseşti de aşa numitul set mental fix
* atunci când te străduieşti să înveţi şi să-ţi îmbunătăţeşti cât mai mult competenţele, te foloseşti de aşa numitul set mental de creştere, dezvoltare.

Acum mai bine de trei ani, am început să mă antrenez în Elveţia pentru a practica abordarea Solution Focused în coachingul individual şi de echipă. Ceea ce am observat în practica acestor ani este că persoana care îşi doreşte să facă coaching în mod autentic, cea care arată mai multe seturi mentale de creştere, se întreabă ce ar putea face la propria persoană pentru a face faţă provocărilor mediului sau obiectivelor pe care şi le-a propus. Persoana care îşi doreşte să facă coaching dar doreşte să-i schimbe doar pe ceilalţi, arată mai multe seturi mentale fixe şi are nevoie de o călătorie mai lungă până să ajungă la un mare adevăr:  “ca să poţi schimba lumea, schimbă ceva la tine mai intai” (e o parafrază a vestitului citat:  “fii schimbarea pe care o doreşti în lume”- M. Ghandi).

Mai mult, când se gândesc la provocări, persoanele care utilizează preponderent seturi fixe poartă conversaţia în termeni de evitare a eşecului, de teamă să nu pară că sunt netalentaţi sau incompetenţi. În acelaşi timp, cei care se folosesc mai mult de seturi mentale de creştere ştiu că orice provocare e o învăţare şi că eşecul nu este să pici sau să greşeşti, ci să nu te mai ridici de unde ai picat.

Aceste exemple sunt corelate mult cu percepţia asupra succesului altora: acesta poate fi văzut că o ameninţare pentru că poate diminua prestanţa, alţii demonstrând talente mai mari. Asta se întâmplă atunci când foloseşti mai mult seturile fixe. Sau poate fi o sursă bună de a învăţa cum să obţii succesul pentru tine, o sursă de inspiraţie dacă te foloseşti mai mult de seturi de creştere.

Dacă ajungem să ne identificăm “fixismele” şi conştientizăm faptul că ele sunt limitative pentru noi, nu pentru ceilalţi, avem o mare şansă: seturile mentale fixe pot fi educate. Încercaţi şi voi următoarele, nu pentru că aţi avea neapărat nevoie, ci pentru că poate fi o experienţă interesantă, o curiozitate:

* menţionaţi 3 motive pentru care e important ca oamenii să conştientizeze faptul că îşi pot dezvolta capabilităţile tot timpul
* identificaţi cel puţin o situaţie în care aţi reuşit să aveţi succes deşi nu aţi fost suficienţi de buni de la început
* gândiţi-vă la o situaţie în care o altă persoană v-a uimit pentru că a învăţat ceva ce voi nu credeaţi că va fi în stare să facă.

În final, vreau să vă împărtăşesc o experienţă din iunie 2009, din Japonia; eram la conferinţa J-SOL la care s-au prezentat multe reuşite locale ale abordării Solution Focused în organizaţii (consultanţă, team coaching) şi la nivel individual (coaching pentru manageri, absolvenţi de facultate, etc.). Au fost atâtea idei şi experienţe încât nu ştiam cum să-mi împart timpul să învăţ de la acei oameni. Ce m-a frapat însă, a fost atenţia, curiozitatea, ascultarea autentică de care m-am bucurat când am povestit propriul studiu de caz. Aveam senzaţia că acei oameni sunt ca nişte bureţi care absorb cu putere, dar şi cu gentileţe, orice poate să însemne o fărâmă de cunoaştere, de răspunsuri, de întrebări ajtuatoare. A fost o experienţă nemaipomenită, mai ales că aveam cea mai mică expertiză dintre cei prezenţi: în Japonia am trăit cu adevărat o experienţă de set mental de creştere şi am câştigat mult la capitolul respect pentru ceilalţi şi respect pentru mine.

Plecăciuni şi mult succes în tot ce faceţi!

Şi aici vine răspunsul meu pentru cine sunt eu şi de ce e CROS locul potrivit pentru mine. Mă bucur să te cunosc, sunt Silvia Purel şi în următoarele minute mă voi prezenta pentru tine. Misiunea mea este să fiu un punct de sprijin pentru oameni, să îi ajut să fie fericiţi şi împliniţi cu viaţa pe care o au. Fac acest lucru dedicându-mi o mare parte din timpul meu proceselor de dezvoltare 1 la 1. În CROS, timp de doi ani de când m-a molipsit acest microb, am avut parte de multă libertate de a crea procese noi. Astfel, am fost coordonatorul proceselor de coaching, mentorat şi consiliere pentru autonomie în învăţare, procese ce sunt proiectate şi adaptate la nivel individual, pentru fiecare persoană în parte. CROS nu e însă singurul mediu în care manifest aceasta pasiune. De curând sunt şi consilier psihologic sub supervizare, pe scurt psihoterapeut în formare şi în cadrul şedinţelor de consiliere urmăresc acelaşi lucru: să-I văd pe cei din jur mai conştienţi de sine, de comportamentele şi convingerile lor şi să îi ajut să îşi găsească resursele interioare pentru a avea o viaţă împlinită.

Când am intrat în CROS, am simţit că mi s-a oferit încredere şi ownership pe procesele/programele pe care mi le-am dorit, dar am trăit şi sentimentul că sunt la locul potrivit, alături de oamenii potriviţi. Filosofia acestei organizaţii mi s-a potrivit perfect: fiecare om învaţa ce vrea, cum vrea, când vrea. Pe scurt, în ritmul lui.
M-au încântat două lucruri, de care mi-am dat seama ulterior că nu aş putea să mă lipsesc la “locul de muncă”:

1. o atmosferă caldă, prietenoasă şi constructivă.
2. libertatea de a veni cu idei, de a le implementa şi de a fii pus mereu în faţa unor situaţii noi, incitante, nemaintalnite.

Cum să nu iubeşti o organizaţie care le are pe toate cele de mai sus? Cum să nu iubeşti o organizaţie care îţi dă libertatea să visezi, să speri, să construieşti zi de zi, să-ţi pui ţeluri înalte, să îndrăgeşti oamenii care sunt alături de tine, care îţi crează un univers aproape perfect?

Ştiţi ce spunea Cris în articolul ei? Viaţa este chiar frumoasă! Şi ţine de tine să o vezi, să o apreciezi şi să te bucuri de ea.
Eu aş mai adăuga ceva….ţine de tine să o creezi aşa şi să îţi găseşti locşorul în lume care te face fericit!

Când am fost invitată să intru în echipa HRemotion a insemnat sa adopt valori precum încredere şi prietenie aşa că nu am stat pe gânduri. Câtă pasiune aş avea în ceea ce aş face pentru această organizaţie? Mai multă decât ar încăpea în sacul Moşului. Am învăţat şi mai mult despre responsabilitatea şi lucrul bine făcut ele şi le întroduc zi de zi în programul meu. De la un mic negru pe plantaţie, care deşi făcea voluntariat, credea că ţara lui mai necesită câţiva habitanţi şi un alt mod de viaţă, iată că am ajuns să cred în creativitate pentru progresul meu, al celor din jur şi a proiectelor.

La inceput mă gândeam „dacă nu împart aceleaşi domenii de interes cu ei?”. Ei bine, mi-au ajuns câteva discuţii ca să descopăr un ataşament mare faţă de sport şi o viaţă sănătoasă şi zâmbăreaţă. Ei m-au învăţat să le apreciez cât pot eu de tare pe cele de mai sus. Plus că mi-au deschis o nouă poartă de învăţare : educaţia non-formală.

Prezentul vrea să vă spună că este ocupat cu organizarea CROS Camp, auto-dezvoltare (un „task” obligatoriu), recrutări…şi mai vreau.

Se anunţă cu surle şi trâmbiţe că proiectele o să fie prea frumoase pentru a nu vrea să mă implic în toate, că prietenii noştrii o să fie mai numeroşi decât mi-aş putea închipui, că piedicile care vor veni le vom transforma în şanse şi reuşite.

Îmi zicea o cunoştiinţă atunci când a auzit în ceea ce mă implic şi cu cine lucrez : „Eşti bine !” Acum, la înmânarea unui premiu important constând în prieteni şi bucurie, zic mulţumesc CROS!

În 2008 când am pornit la drum nu ştiam exact cum arată, cum va fi experienţa pe parcurs. Ştiam o direcţie, dar nu era foarte clar definită. De atunci lucrurile au început să prindă culoare, şi-au definit sensul, mi-am definit sensul. Un sens care are ca proprietate principală flexibilitatea. Aici învăţ să-mi încalc propriile reguli, învăţ despre învăţare, despre oameni, despre mine.

Anul trecut dezvoltarea HRemotion (echipa şi programul), era în focusul meu zi de zi. Anul acesta HRemotion este pe mâini bune şi atenţia mea este pe procesele interne din CROS. Marea întrebare a anului 2011 pentru mine este Cum construieşti o organizaţie în care toţi membrii ei sunt fericiţi zi de zi? Cu cât organizaţia se măreşte, cu atât se simte nevoia unor procese care să ajute interacţiunea între noi toţi, care să fie simple şi asumate de toată organizaţia. Cam 60-70% din energia mea este investită în consolidarea internă a organizaţiei.

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care îmi place cel mai mult în CROS, aş alege atitudinea fiecărei persoane din organizaţie. Ne leagă pasiunea pentru educaţie, curiozitatea de a inventa lucruri noi, curajul de a le pune în practică, atenţia pentru cei din jurul nostru şi plăcerea a face lucrurile cât putem noi de bine împreună. Diferenţele dintre noi se completează foarte bine, atâta timp cât suntem conştienţi că este ok să fim diferiţi. Cred că aici stă secretul unei echipe: să cunoşti fiecare persoană şi să o apreciezi pentru ceea ce este, să îi spui deschis când ceva te deranjează, să îţi comunici nevoile şi să setaţi împreună aşteptările.

În schimb, întrebarea la care răspunsurile noastre scârţâie de fiecare dată este: şi cum îl susţineţi? De unde luaţi bani?

Aici n-am avut niciodata un răspuns foarte sigur. Am improvizat, am găsit soluţii de moment, am fructificat oportunităţi dar încă nu am cristalizat un model solid, care să fie stabil, bine integrat cu realitatea şi cu filosofia noastră despre educaţie şi viaţă. În martie am început un proces – Business Model Generation – care să ne ducă la acest model solid de care avem nevoie. Am organizat vreo 4 ateliere de unde am făcut “emphaty maps” ale “clienţilor” noştri şi brainstorming de “value propositions” şi “revenue streams”. Apoi am analizat ideile şi am încercat să le sintetizăm în câteva “scenarii”.

Ne-au ieşit vreo 5 dintre care am selectat 3 pe care le-am scos prima dată în lume – luni -  la Seara de Antreprenoriat Social de la Ropot. Ropot este o comunitate în care ne simţim ca acasă şi – spre norocul nostru – este exact lucrul de care avem nevoie în etapa în care ne aflam:

“O comunitate de oameni veniţi din diverse domenii de activitate, dar cu interese comune în zona de antreprenoriat social, o platformă de conectare ce devine o comunitate de practică bazată pe încredere, schimb de know-how şi contribuţie.”

Aşa că am mers la ei cu un canvas pentru fiecare direcţie la care ne-am gândit. Cele 3 direcţii pe care le-am ales sunt:

1. Sediu + EduCafe + Bibliotecă & Spatiu de Lucru + Media Lab

2. Rent-a-team, Cros Concept Store, Sexy Facilitation Toolkits

3. Parteneriate companii (employer branding şi recrutare, CSR şi implicarea angajaţilor, formarea angajaţilor)

Fiecare direcţie avea mai multe propuneri de valoare care au elemente în comun. Am prezentat pe scurt fiecare propunere şi am format 3 echipe. Am aplicat metoda kill&thrill şi fiecare echipă a “omorât” în mod constructiv ideile. Am primit multe idei şi perspective care ne-au dat informaţii noi sau teme de gândire. Spre exemplu, dezavantajul de a avea un număr mare parteneriate mai mici – energie mai multă pentru a le genera şi apoi gestiona – ar putea fi compensat de stabilitatea unui astfel de model. În legătură cu scenariul 2 am reţinut ne-a fost amintită ideea de “focus” şi pericolul împrăştierii în prea multe proiecte, prea depărtate de “core business”. În schimb, ideea de rent-a-team a fost apreciată tocmai pentru că este foarte bine integrată cu “core business”. Am primit perspective interesante despre cum am putea genera mai multă încredere şi despre modalitatea de plată. Pentru sediu, am primit în primul rând sugestia de a gândi ca business-uri separate fiecare dintre părţi: Edu-Cafe, închirierea sălilor de training, media-lab, etc. Apoi, o mulţime de sfaturi practice de la “nu faceţi mâncare” până la ideea de a face un studiu cu “facebook check-ins” despre locurile în care îşi beau cafeaua membrii comunităţilor CROS.

Avem pagini întregi de notiţe pe care le vom procesa în următoarea perioadă, ne-am mai clarificat ce avem de făcut mai departe şi am avut sentimentul plăcut de a fi beneficiat de generozitatea unor oameni a căror idei şi gândire chiar fac o diferenţă. Mulţumim mult comunităţii Ropot pentru oportunitate şi fiecărui membru în parte pentru energia şi ideile sale.

Mulţumim Alex, Alina, Alis, Alexandra, Delia, Laura, Lucian şi Flori!

Ne întoarcem la masa de lucru cu tot ce am primit de la voi şi vă promitem că veţi fi mândri de ce va ieşi la final :)